Dece nu vii?

Vezi, rândunelele se duc,  
Se scutur frunzele de nuc,  
S-așează brumă peste vii –  
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?  
  
O, vino iar în al meu braț,  
Să te privesc cu mult nesaț,  
Să razim dulce capul meu  
De sînul tău, de sînul tău!  
 
Tu ești lumina ce-mi dă alin,  
Tu ești dorul ce nu se sfârșește,  
Iubirea mea, cu tine destin,  
Ești cântec blând ce veșnic iubește.  

Ți-aduci aminte cum pe-atunci,  
Când ne plimbam prin vai și lunci,  
Te ridicam de subsuori  
De-atâtea ori, de-atâtea ori?  
 
În lumea asta sunt femei  
Cu ochi ce izvorăsc scântei,  
Dar oricât ele sunt de sus,  
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!  
 
Tu ești lumina ce-mi dă alin,  
Tu ești dorul ce nu se sfârșește,  
Iubirea mea, cu tine destin,  
Ești cântec blând ce veșnic iubește.  

Căci tu înseninezi mereu  
Viața sufletului meu,  
Mai mândră decât orice stea,  
Iubita mea, iubita mea!  
 
Târzie toamna e acum,  
Se scutur frunzele pe drum,  
Și lanurile sunt pustii –  
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?  
 
Tu ești lumina ce-mi dă alin,  
Tu ești dorul ce nu se sfârșește,  
Iubirea mea, cu tine destin,  
Ești cântec blând ce veșnic iubește.  

Introspective Acoustic Folk with Raw Emotion and Gentle Guitar